In luna aprilie a acestui an, am avut ocazia sa fac o drumetie alaturi de prietenii mei Qiauo si Bu-Bu, la care s-au adaugat pe ultima suta de metri inca 3 persoane. Sincer, aceasta drumetie era planificata din iarna anului trecut, cand urcasem pe traseul Manastirea Turnu - Manastirea Stanisoara (vezi poze publicate intr-o postare mai veche pe acest blog), moment in care ne propuneam sa ajungem in masivul Coziei odata cu incalzirea vremii.
Drumul era cunoscut pana la Manastirea Stanisoara, singura necunoscuta fiind peisajul de primavara. Cat despre traseul pana la Varful Cozia, spre rusinea mea (oare de cate ori nu ati avut frumuseti turistice langa sau in apropierea localitatii de unde sunteti, si ati vizitat altele indepartate?), nu aveam cunostinta cum arata, cat de dificil este si ce probleme intampin.
Plecarea din Ramnicu Valcea s-a facut la ora 06:00 dimineata, dupa lungi parlamentari ale unei persoane obisnuite cu somnul prelungit. Intentia era sa plecam dimineata, devreme (lumina fiind un factor hotarator pe munte), astfel incat sa nu ne prinda caldura pe urcare.
Harta traseului urmat de noi, cat si a celorlalte trasee, se poate gasi in cateva locuri din Calimanesti - Caciulata, dar cel mai accesibil loc de vizualizare este parcarea hotelurilor Oltul, Cozia si Caciulata. Mai jos aveti aceasta harta si traseele disponibile:
Urcusul pana la Muchia Traznita a fost usor in prima parte. Pana la primul refugiu am ras, am glumit si ne aduceam aminte de experienta anului trecut. De la refugiu insa... a inceput caldura, iar traseul mai lung ne-a facut sa ne luam rucsacii plini, iar asta s-a transpus in schimonosirea fetelor noastre si transpiratia abundenta (cel putin in cazul meu, kilogramele in plus si-au spus cuvantul).
Prima lectie importanta: pentru munte, ia echipamentul adecvat.
A doua lectie: in rucsac pune doar ceea ce ai nevoie, limiteaza-te si gandeste-te bine ce iti trebuie cu adevarat si ce fel de drumetie faci.
A treia lectie: energizante, pe naiba!... Apa este cea mai importanta, trebuie dozata pentru consum si pusa in recipiente de forme si litraj asemanator, astfel incat sa ai rucsacul cat mai bine echilibrat pe spate.
Pe Muchia Traznita cred ca eram mai usor cu un kilogram si mai ud decat m-as fi bagat in cada cu apa. Primul sandwhich (senvis in jargon uzual ;) ) a fost consumat mai mult in miscare, repriza de fotografiat, motivata de peisajele intalnite, nu a lasat loc de prea multa relaxare, iar soarele incepea sa-si spuna cuvantul.
Tinta:
O stanca in forma de nicovala:
Solitudine pe Muchia Traznita:
Si ceva ce impresioneaza ori de cate ori ajungi in padure: un smoc de iarba razlet, un izvor care apare de nicaieri si valceaua creata de apa cu ajutorul frunzelor cazute de peste an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu