marți, 3 septembrie 2013

TROVANTII - Muzeu In Aer Liber La Costestii De Valcea Partea 1


          TROVANTII… Auzim cateodata un cuvant care ne starneste o curiozitate, fie din pronuntia lui, fie din rezonanta numelui, fie din ocultismul lui (OCULTÍSM s.n. Ansamblu de concepții și practici care proclamă existența în natură a unor forțe supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinșii inițiați; ocultistică. ♦ Pseudoștiință care se ocupă cu lucrurile supranaturale, ascunse. [Cf. fr. occultisme]. – conform www.dexonline.ro, insa aici este folosit in sensul de ascuns). Totusi, ce inseamna TROVANTUL, ce este acesta…?

          Potrivit site-ului www.dexonline.ro avem urmatoarea definitie “TROVÁNT s. n. porțiune elipsoidala din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentata de apele calcaroase. (< it. trovante)”, iar in urmatorul link http://ro.wikipedia.org/wiki/Trovant avem urmatoarea descriere “Trovantii sunt formatiuni de tipul concretiunilor grezoase, create in straturi de nisipuri, legate intre ele printr-un ciment carbonatic, datorita apelor calcaroase.” sau „trovantii sunt gresii cu o textura mai dura decat a stratului in care se dezvolta. Tendinta lor este de crestere spontana - din centru catre periferiev - cu o rata de depunere care poate atinge 4-5 cm in 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masiva, concentrica sau plana (stratificata), avand dimensiuni de la cativa milimetri la cativa metri. Sunt incorect cunoscuti in anumite cercuri sub numele de "pietre care cresc"”. Mai multe informatii se gasesc pe http://www.trovanti.ro .

          Manat de dorinta de a vizita ceva ce se afla permanent la indemana mea si care tot permanent suferea amanare, am decis intr-o buna zi de sambata, 13 aprilie, sa ma opresc la Muzeul Trovantilor din Comuna Costesti, Judetul Valcea. Trebuie sa mentionez ca locatia este foarte accesibila (se afla pe D.N. 67 Rm. Valcea - Costesti - Horezu - Tg. Jiu - Drobeta Tr. Severin, in curba “ac de par” de la km 37), singurul impediment fiind indicatorul care este vizibil mai mult venind dinspre Horezu, dinspre Rm.Valcea existand riscul de a nu-l observa din cauza amplasamentului defectuos.

          Muzeul este se afla in aer liber (1,1 ha), lucrarile de amenajare fiind facute dupa anul 2000. Exista un mic risc (!) de surupare a malului de nisip aflat in partea vestica, de aceea recomand precautie si atentie, vizitarea sa se faca intr-o perioada uscata a anului. Timpul si vremea lucreaza permanent, iar asta este vizibil cu ochiul liber, nisipul odata inlaturat de vant si apa scoate la lumine puii de trovanti.

          Tot din aceasta locatie, puteti incepe a vizita si alte repere turistice ca:

Manastirea Bistrita cu Pestera Sfantului Grigore Decapolitul, Manastirea Arnota pe al carei drum se gaseste cariera de piatra Costesti, Manastirea Horezu (Romani), Manastirea Dintr-un Lemn si, de ce nu, o excursie pe Masivul Buila-Vanturarita (vizibil din curba aflata in diagonala muzeului si la poalele careia se gasesc Manastirea Patrunsa si Schitul Pahomie). Toate aceste repere turistice se afla pe o raza de 20 km de la Muzeul Trovantilor, o limita rezonabila de a le parcurge traseele, mai ales ca unele dintre ele sunt amplasate pe drumuri asfaltate.

          Parcarea care deserveste muzeul este marginasa sensului de mers Rm.Valcea-Horezu (in coborarea curbei), asa ca va recomand prudenta si atentie si in acest sens.

        



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu